Nu-ți lăsa copiii să-ți facă lucruri care te vor enerva! este regula cu numărul 5 din cartea lui Jordan B. Peterson – 12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru.
Regăsim în această carte o abordare diferită și foarte bine argumentată privind aplicarea pedepselor în cazul deviațiilor comportamentale rezultate din lipsa unei disciplinări riguroase în primii 3 ani de viață ai copilului. Cartea pune accent pe rolul părintelui, acela de a îndruma, corecta si echilibra viața copilului său, fiind nevoit uneori să aplice un minimum de forță.
Mă întalnesc des cu părinți speriați de gandul că pot avea comportamente prea dure în educația copiilor lor, încurajati de noile tendințe care susțin ideea că trebuie să le oferim copiilor libertate deplină si necontrolată. Copilul mănâncă cum vrea și unde vrea, doarme când vrea, copilului i se cuvin toate iar daca explicațiile raționale date de către părintele epuizat nu functionează atunci copilul obține eliminarea oricărei limite.
Jordan B. Peterson evidențiază în cartea sa faptul că e greșit să te adresezi copilului tău ca unui adult. Copilul până la vârsta de 3 ani înmagazinează informație, nu cunoaște limite și nu știe ce efecte pot produce comportamentele sale. Dacă ție ca părinte îți este greu undeori să suporți rebeliunile copilului tău, gândește-te cum e pentru ceilalți. Atitudinea ta fermă la momentul potrivit nu va produce traume copilului tău, doar îi va corecta traiectoria greșită pe care tinde să se îndrepte. Iar tu ca părinte nu ai decât de câștigat, în primul rând vei avea un copil care atrage simpatia si zâmbetele celor care îl înconjoară, în al doilea rând eviți epuizarea ta psihică făcând compromisuri nejustificate și în al treile rând și cel mai important îți ajuți copilul să se integreze corect și eviți comportamente prin care își poate face rău sau poate face rău celor din jur.
Imi aduc aminte de discuția cu una dintre mămici, care, foarte surprinsă imi spunea că nu îi vine să creadă ca piticul ei, la creșă mănâncă corect, așezat pe scaun, împreuna cu ceilalți copii. Acasă ritualul mesei era greu de definit, copilul mânca oriunde mai puțin la masa pe care mama se străduia zilnic să o facă cât mai atrăgatoare și oricând mai puțin atunci când ceilalți membri ai familiei mâncau.
Analizând situația descrisă mai sus, îmi imaginam doar câte frustrări poate produce un astfel de comportament, și de ce ca părinte ai permite să se întample asta? Toată treaba asta e ca un joc de domino, daca o piesă cade (în cazul nostru copilul) toate celelalte cad in lanț, si anume: echilibrul familiei nu mai există, adulții încep să-și piardă încrederea în faptul că pot fi niște părinți buni, și vor răspunde negativ la dorințele copilului fix atunci când nu trebuie (din dorința de a-și recăpăta autoritatea), iar copilul va fi bulversat de tot acest amalgam de stări.
Si acum intrebați-vă: ce este mai traumatizant pentru copilul vostru? o atitudine fermă și punerea unor limite clare atunci când situația o cere sau prelungirea unei stări de așa zis calm temporar?
Copiii mici imita ceea ce vad. Acasa, noi mamele ii dam copilului sa manance. Nu mancam in acelasi timp cu el. Insa la cresa…toti copiii se aseaza la masa si stau linistiti.. e efectul de turma. Apropo de remarca mamicii despre care ai scris…