Motive de recunoștință pentru 2020!
“Douăzeci douăzeci” mai știți că așa am început? anul ăsta a fost un an cel puțin ciudat, dar transformațional, revelator, a fost exact ca urcarea pe cel mai înalt vârf și coborârea în cele mai adânci și întunecate ape, a fost dureros de sincer, a arătat fiecăruia exact ce trăiește în interior, pentru că doar în interior au mai fost resurse.
Am fost forțați anul acesta să ne adaptăm unei noi realități, să acceptăm ce era de neimaginat, să ne conformăm unor reguli care au adus cu sine revolte, nesiguranțe, frici, trăiri din cele mai intense.
Cum stau și beau încă din cafeaua mea călduță, mi-a trecut prin minte un gând, Pentru ce aș putea să fiu recunoscătoare anului acesta? Și WOW câte răspunsuri mi-au venit instant…
Anul ăsta am văzut singurătatea în cele mai diverse moduri, de la bătrâni care cer ajutorul unor străini pentru că “nu au pe nimeni” până la oameni singuri care au în jurul lor alte sute de oameni, nu știu care varianta e mai dureroasă, decideți voi.
Eu sunt doar recunoascatoare pentru faptul că am ales să nu fiu singură, anul ăsta am găsit grijă și ajutor acolo unde nu mi-aș fi imaginat vreodată că aș putea găsi, am învățat că pot face tot singură dar că nu vreau asta, vreau să îmi fie ușor, și am descoperit că am în jurul meu oameni gata să facă pentru mine tot ce pot ei.
Anul ăsta am privit cum frica pune stăpânire pe tot, am realizat că este un factor care ne face cel mai ușor de controlat, dominați de frică suntem doar niște instrumente cu care oricine poate face orice. Sunt recunoascatoare că am ales să las frica să mă domine până am acceptat-o, am integrat-o și am învățat că își dorește să fie controlată, spun acum că nimic din ce vine nu îmi provoacă frică, nu mă flatez crezând că pot controla exteriorul, că pot anticipa, că mă pot pregăti pentru viitor.
Anul ăsta am aflat cum e să trăiești fără să respiri, știți momentele alea când mintea ta caută soluții și nu le găsește, când ajungi până în punctul în care îți dai seama că ai pierdut de tot controlul, când ajungi atât de jos încât simți că cineva trebuie să te scoată pur și simplu din capul tău? Anul ăsta am învățat să respir, doar să respir, când nimic nu are sens și totul în jurul meu se dărâma, doar respir și las să se întâmple, tot ce trebuie să se întâmple se va întâmpla oricum. That’s amazing!
20 20 a fost poarta deschisa catre propria constiinta. Am fost atat de absorbiti de evenimentele exterioare incat am uitat sa privim in interior, ani de-a randul, iar cand ni s-a pus in fata oglinda interiorului nostru am vazut frica.
Frica de noi, frica de singuratate, frica de exterior, lipsa de control, iar toate astea amplificate de evenimente externe imposibil de controlat incat au generat propria gravitatie. Acum invatam sa acceptam si sa traim cu necunoscutul si sa imbratisam, in sfarsit, o folosofie veche de mii de ani: traieste prezentul!