Cu emoțiile lui intense și culorile aprinse, cu dorința de a-și arăta parcă pentru ultima oară frumusețea, cu tot spectacolul pe care îl dă înainte de a se lăsa liniștea, înainte ca totul să se odihnească pentru un nou răsărit, apusul a fost mereu preferatul meu!
Zilele trecute, cineva mă întreba: cum de iau totul atât de ușor? , asta în contextul în care, în ultimul timp, am avut câteva experiențe nu tocmai plăcute.
Mulți au încercat să vorbească despre iubire, să povestească iubirea, să o cânte, să o picteze, să o șoptească, să o asculte dar toți au sfârșit simțind-o și atunci s-a făcut liniște.
S-a demonstat până acum că femeile și bărbații au modalități diferite de a rezolva și de a privi problemele în general.
Motive de recunoștință pentru 2020!
“Douăzeci douăzeci” mai știți că așa am început? anul ăsta a fost un an cel puțin ciudat, dar transformațional, revelator, a fost exact ca urcarea pe cel mai înalt vârf și coborârea în cele mai adânci și întunecate ape, a fost dureros de sincer, a arătat fiecăruia exact ce trăiește în interior, pentru că doar în interior au mai fost resurse.
-Andrei, e timpul să te culci!- îi spune băieţelului mama sa.
Andrei însă este ocupat cu maşinuţele sale şi nici gând să lase
joaca.
Cică, se povesteşte că odată trăiau pe malul mării, trei fraţi,
toţi pescari. Fraţi, fraţi, dar nu prea semănau între ei. Astfel, cel
mare şi mijlociul, erau lacomi şi răi, dar cel mic avea inimă bună
şi se dovedea cel mai înţelept.
Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa, trăiau odinioară în Marile
Păduri, împărţind o locuinţă într-un copac bătrân şi trainic.
A fost odată o furnicuţă care nu voia să muncească.
Furnicuţa Maria prefera să stea toată ziua lungită, să se joace sau
să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau bune pentru
a nu munci. Din această cauză, ea se juca mai mult singură,
deoarece colegele sale erau ocupate să muncească.
Comentarii recente