Un alt APUS

Cu emoțiile lui intense și culorile aprinse, cu dorința de a-și arăta parcă pentru ultima oară frumusețea, cu tot spectacolul pe care îl dă înainte de a se lăsa liniștea, înainte ca totul să se odihnească pentru un nou răsărit, apusul a fost mereu preferatul meu!

Apusul ăsta m-a prins relaxată, fiecare celulă din mine a fost încărcată, alintată, bucurată, de mare, de soare, de mine împreună cu ai mei și de mine singură. 

Atât de multe lucruri minunate trăim când trăim! Când trăim cu adevărat, conștient, cu toate simțurile active, când suntem cu mintea, cu trupul și cu spiritul în același timp și în același loc. Cel mai important este să fim conștienți de faptul că timpul pentru a face asta este limitat.

Zilele astea mă întreb doar dacă nu ar trebui să privim fiecare APUS ca un apus de soare, și dacă nu cumva am avut o perspectivă greșită despre finaluri în tot acest timp.

Fiecare din noi e SOARE în galaxia lui, și când vine vremea apunem!

Trăim parcă cu spaima strămoșilor noștri care credeau la finalul zilei, că soarele este furat de spirite malefice sau mâncat de monștri fioroși. Poate de aici teama noastră de a pierde pe cineva dintre noi sau teama de a ne pierde propria viață, sau pur și simplu de a pierde ceva la modul general, poate că în inconștient mai păstrăm încă informația asta genetică, care s-a dovedit de altfel a fi falsă.

Cum soarele apune aici pentru a putea răsări în altă parte cu aceeași căldură și lumină ce îi aparțin, cred că așa se întâmplă cu tot ce apune, cu oameni, cu situații, cu sentimente…

Să fim recunoscători pentru fiecare SOARE și să privim cu iubire, cu admirație, cu seninătate, cu liniște sufletească, și în pace fiecare APUS.

Să fie spre folos!