Teama de a nu greşi

Ştersătura

Şerban este în clasa întâi. E foarte mândru de lucru acesta. Primul şcolar din blocul lui e tocmai el, Şerban. La şcoală îi place dar, azi e supărat. Păi, să vezi:

„Azi la ora de scriere, Ştefana, colega mea de bancă, m-a lovit cu cotul şi-am greşit o literă. Uf, ce necaz! Tocmai când scrisesem aşa de frumos! Ce să fac? Am luat repede radiera şi m-am apucat de şters. Vai! Ştersătura s-a întins şi la literele următoare. Parcă era o pădure în flăcări. Era aşa de urâtă foaia cu ştersătura, că-mi venea să plâng. Of! Şi ce păcat că Ştefana n-are codiţe. Ar merita măcar o dată s-o fi tras. Dar, ce să-i fac!
Scot din penar lama, poate reuşesc ceva. Dau să rad, când:
-Ce faci? se auzi un glas. Acum, vrei să mă tai? De şters nu m-ai putut şi-acum? Dacă rupi foaia? Se poate! şi ştersătura se supără ducându-se în vecini.
Şi uite aşa, din cuvânt în cuvânt, ştersătura se întinse, iar în clasă se auzi doar plânsul meu:
-Ce s-a întâmplat Şerban? întreabă doamna învăţătoare.
Ochii mei plini de lacrimi, îi arătară, ştersătura. Doamna învăţătoare zâmbi. Află vinovaţii: cotul, radiera, lama, iar pe Şerban, dupa ce-l puse să-şi întoarcă foaia, şi-l învăţă ca altădată să închidă greşeala într-o paranteză, îl mai rugă să scrie încă odată totul, cu grijă şi atenţie.
Acum, e pace, iar ochii lui Şerban au sclipiri jucăuşe. Ce păcat că, totuşi, Ştefana n-are codiţe?

Noapte bună!

Sursa : POVESTEA TERAPEUTICĂ de Maria Dorina Pasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *