Odată, demult, într-o ţărişoară foarte mică, trăiau un rege, o regină şi fiul lor Dorando. Toată lumea spunea că prinţul semăna foarte bine cu regina chiar şi în felul său de a fi. Se spunea că atunci cînd va fi mare, cu siguranţă, prinţul va conduce regatul exact în acelaşi fel cum făcea mama lui acum.Prinţul Dorando auzea fără încetare că bunicul său, profesorii săi, şi toţi prietenii îşi tot dădeau cu părerea cît de mult semăna el cu mama sa.
Trebuie să ştiţi că regina mama era o femeie foarte deosebită, care se gîndea deseori că micul său regat va fi atacat de duşmani. Era chiar obsedată de această idee, aşa că supraveghea mereu uitîndu-se pe ecranul radarului special instalat ca să detecteze din timp dacă micul regat urma să fie atacat.
Intr-o zi, pe cînd tocmai făcea acest lucru, a observat o mică virguliţă pe ecran (care putea foarte bine să semnaleze prezenţa unei păsări, ori poate ca era numai un fir de praf), Regina mama a dat însă imediat alarma: „Vin duşmanii!” Drept urmare a cerut pe loc tuturor ostaşilor care păzeau să fie gata de apărare pentru că regatul era atacat. Din nefericire, regina interpreta greşit semnele de pe radar atît de des, încît ostaşii de gardă au început să se plictisească tot pregătindu-se degeaba pentru atacurile pe care şi le imagina regina. In plus, reginei ajunsese să i se pară că aude şi unele sunete suspecte pe care bineînţeles că nimeni altcineva nu le auzea. Ea credea că duşmanul se strecurase pînă în camera ei, unde făcea anumite zgomote, sau îi deranja instalaţia de telefon. Sau i se părea ca noaptea duşmanul făcea gălăgie la etaj. Convinsă că toate acestea erau adevărate, regina se apuca să strige: „Săriţi! Săriţi! Săriţi!” chemînd gărzile în ajutor.
De fiecare dată cînd regina începea să strige, soldaţii de pază se uitau unul la altul şi oftau: „Auzi, Regina a început iar cu bazaconiile ei”, însă pentru ca regina era totuşi şefa lor, alergau deîndata la ea, prefacîndu-se că îi caută pe duşmăni.
Se străduiau din răsputeri să facă tot ce ordona regina, pentru că ştiau foarte bine că în ACEL regat, dacă cineva nu i-ar fi făcut pe plac, ea ar fi putut oricînd să ordone să le taie capul.
Prinţul Dorando creştea imitînd-o pe regină. El a început să creadă că un aşa-zis lup îl urmărea, mai ales cînd se ducea la culcare. Era sigur că văzuse aşa-zisul lup la fereastră, ba i se părea că-l auzise la uşă, ba i se părea că-l aude circulînd la etaj. Atunci se spuca şi el să strige: „Săriţi! Săriţi! Săriţi!”. Soldaţii de pază se grăbeau să vină şi la el, dar îşi făceau unul altuia cu ochiul şi comentau îngrijoraţi:” Dorando a început să fie exact ca mama lui”.
Mai este important de ştiut că în acel mic regat soldaţii care păzeau primeau această slujbă pe toată viaţa lor, fără să poată renunţa la ea. Aşa că, într-o zi, sătui de atîtea false alarme, ei s-au hotărît să discute despre prinţul Dorando.Voiau să găsească o soluţie pentru ca nu cumva el să crească, ajungînd exact ca mama lui. Pur şi simplu nu mai suportau să se prefacă de fiecare dată că îi caută pe duşmani sau pe aşa-zisul lup, care nu era niciodată nicăieri. Tot discutînd, soldaţii s-au hotărît să îl roage pe un om bătrîn şi foarte înţelept din regat să stea de vorbă cu prinţul.
Din fericire acesta a fost de acord să-i sprijine pe soldaţi, pentru că la rîndul său se săturase să-i tot audă pe prinţ şi pe regină strigînd. Aşa că înţeleptul s-a dus la prinţul Dorando şi l-a ajutat să priceapă că nu era pe-acolo absolut nici un lup care să încerce să-i facă rău. Atîta a vorbit şi l-a sfătuit pe prinţul Dorando, pînă cînd acesta a înţeles în sfârşit că totul era doar în închipuirea lui care îi juca feste făcîndu-l să vadă sau să audă ceea ce de fapt nu exista. Apoi bătrînul a continuat să-l înveţe pe prinţ să vadă lumea aşa cum este ea în realitate. Ascultîndu-l pe înţelept prinţul Dorando şi-a dat seama ce lucru important este ca el să crescă în felul său propriu şi să devină un rege cît se poate de bun.
Inţeleptul l-a mai ajutat pe Dorando să priceapă că el nu era deloc obligat să crească pentru a deveni exact ca mama lui regina.
Prinţul Dorando şi bătrînul au stat de vorbă îndelung. Niciodată nu s-a ştiut exact tot ce au discutat ei. Dar ceea ce s-a putut observa a fost că de la acea dată Dorando a început să se comporte foarte diferit. N-a mai strigat niciodată să sară gărzile să-l apere de aşa-zişi lupi imaginari. Cînd a mai crescut şi a devenit adolescent, n-a mai lăsat-o pe mama lui să-l păcălească făcîndu-l să creadă că vin duşmanii. El ii spunea: „Vai, dragă mamă, doar ştii că-i numai o pasăre pe ecranul radarului! Pentru ce vrei să ne purtăm de parcă ar veni duşmanii?”
După mai mulţi ani a venit şi timpul ca Dorando să devină rege. Trebuie să ştiţi că el a condus ţara cu totul altfel decît făcuse mama lui.
In primul rînd pentru că el vedea lucrurile AŞA CUM ERAU ÎN REALITATE. Se simţea sigur pe el, era un om sensibil şi drept, bun cu toţi supuşii lui, mai ales cu soldaţii de gardă.
Multă vreme după aceea soldaţii de gardă încă îşi mai aminteau discutînd între ei despre cele întîmplate şi se felicitau că avuseseră ideea de a trimite pe bătrînul înţelept să-i vorbească lui Dorando cu atîta folos pentru toţi.
*NOTĂ: Dacă spuneţi povestea unei fetiţe, titlul poveştii va fi
„Prinţesa şi mama ei regina” iar eroina principală va fi o prinţesă al cărei nume ar putea fi Doranda . Celelalte date ale poveştii rămîn neschimbate.
Sursa: “Basme terapeutice pentru copii si parinti” – autor: Sempronia Filipoi
Sursa foto: https://www.dreamstime.com/stock-illustration-happy-cartoon-prince-princess-castle-background-vector-illustration-image74342161
Lasa un comentariu