Chiț-Chiț se simțea foarte trist. El credea despre sine că este cel mai mic și cel mai slab animal din pădure. ”Nu vreau să fiu șoarece”, zise el.
”Mi-aș dori să nu am acest corp mic, picioare scurte și codiță subțire”.
Într-o zi, mergând prin pădure Chiț-Chiț s-a întâlnit cu Leul. El este regele pădurii. Când răgea, toate animalele înghețau și făceau tot ce spunea el. Chiț-Chiț își dorea să fie un mare conducător asemenea Leului. S-a uitat în sus, spre Leu și a spus:
– Mi-ar plăcea să fiu conducătorul pădurii ca tine, Leule!
Leul a râs și a spus:
– Eu sunt puternic, iar tu esti prea mic și slab!
Chiț-Chiț și-a lăsat capul în jos și a plecat trist.
După o vreme s-a întâlnit cu Gazela. Ea putea alerga mai repede decât vântul.
Chiț-Chiț a privit spre ea și a spus:
– Mi-ar plăcea să pot să alerg și eu ca tine!
Gazela a râs moale și blând.
– Săracul de tine! spuse ea. Eu pot să alerg repede din cauza picioarelor mele lungi. Uită-te la piciorușele tale scurte!
Chiț-Chiț se simțea mai trist ca niciodată. Umerii lui s-au încovoiat, și-a lăsat privirea în jos și lacrimi au început să curgă pe obraji.
– Nu sunt bun de nimic, spuse el. Sunt doar un șoarece.
Aici, copilul/copiii să șoptească foarte încet, ”Crede în tine, crede în tine”.
Chiț-Chiț era foarte trist. Cum mergea el așa prin pădure s-a întâlnit cu Maimuța. Maimuța se legăna prin copaci. Ea își folosea coada pentru a se legăna pe crengile copacilor.
– Mi-ar plăcea să pot să mă cațăr ca tine, spuse Chiț-Chiț.
Maimuța chicoti.
– Eu pot să mă cațăr din cauza cozii mele elegante, spuse ea. Uită-te la codița ta subțire și scurtă, nici măcar nu se răsucește!
Maimuța s-a urcat în copac și a plecat mai departe prin pădure.
Chiț-Chiț este foarte supărat. O lacrimă s-a format în colțul ochiului lui.
– Nu sunt bun de nimic, spuse el, sunt doar un șoarece…
Aici, copilul/copiii să șoptească foarte încet, ”Crede în tine, crede în tine”.
Dar Chiț-Chiț era prea trist să audă ceva. El credea că toate animalele din pădure erau speciale în felul lor și numai el era doar un șoarece mic, neimportant și neputincios.
Rătăcind el prin pădure a găsit o gaură mică și s-a ascuns în ea.
Dintr-o dată. Chiț-Chiț a auzit un zgomot teribil. Era un zgomot atât de puternic și de înspăimântător încât inima a început să-i bată cu putere. Era ca și cum toate animalel din pădure strigau după ajutor în același timp. Îl auzea pe Leu cum răgea, pe Gazelă cum plângea și pe Maimuță cum țipa.
– Ce pot să fac? Se gândea el. Sunt doar un șoricel mic! Cum pot eu să ajut toate aceste animale mari?
A scos nasul afară din gaură. Era foarte înspăimântat dar trebuia să afle ce se întâmplase. A fugit prin pădure până când zgomotul a devenit din ce în ce mai puternic. Deodată a ajuns într-un luminiș. Toate animalele erau prinse în niște cuști cumplite. Vânătorii au venit în pădure și le-au prins.
– Ajută-ne. Ajută-ne! Țipau animalele disperate. Te rugăm să ne ajuți Chiț-Chiț!
Dar Chiț-Chiț a zis trist.
– Sunt doar un mic șoarece. Nu pot să conduc ca tine, Leule, sau să alerg ca tine, Gazelă, sau să mă cațăr ca tine, Maimuță. Îmi pare rău dar nu sunt destul de bun să vă ajut!
Chiț-Chiț s-a întors și a plecat. Animalele au strigat iarăși după el.
– Ajută-ne Chiț-Chiț, ajută-ne!
Chiț-Chiț se simțea atât de vinovat! Deși își dorea să facă ceva pentru a ajuta animalele, nu putea decât să-și spună ”Nu sunt bun de nimic. Sunt doar un șoarece”.
Aici, copilul/copiii să șoptească foarte încet, ”Crede în tine, crede în tine”.
Deodată auzi o voce slabă care venea din interiorul lui și îi șoptea că și el are darul lui special. S-a oprit pentru moment și deodată i-a venit în gând faptul că toate cuștile erau legate cu o sfoară.
Vocea din interior îi spunea: ”Du-te înapoi, Chiț-Chiț, du-te înapoi. Ai dinți fantastic de ascuțiți care sunt buni pentru ros”.
Chiț-Chiț s-a întors și a fugit înspre locul unde erau închise animalele. A luat sfoara care lega fiecare cușcă și a ros-o până cand sfoara a cedat și ușile s-au deschis. Toate animalele erau libere. Leul l-a apucat pe Chiț-Chiț cu fălcile lui puternice și l-a ridicat pe spatele Gazelei. Împreună au fugit până au ajuns departe de cuști.
Când au simțit că sunt în siguranță, s-au oprit. Gazela s-a întins pe jos și Leul l-a ridicat cu grijă pe Chiț-Chiț și l-a pus pe pământ.
Gazela și Maimuța au venit primele și i-au mulțumit pentru că le-a salvat. Leul a fost ultimul:
– Ești un erou Chiț-Chiț, spuse el, ne-ai salvat de vânători. Cum putem să-ti mulțumi?
Chiț-Chiț s-s gândit pentru un moment și a spus:
– Deja mi-ați dat tot ce-mi puteam dori vreodată. Mi-ați arătat că ”Este bine să fiu eu!”
Sursa foto: mouse
Lasa un comentariu