Într-o pădure trăia un arici care obişnuia să rupă flori şi să le strivească. Într-o zi, o căprioară îl văzu rupând flori şi-l întrebă de ce face acest lucru. Pogonici simţi cum îl cuprinde supărarea:
-Vezi-ţi de treaba ta, că mă superi, zise ariciul.
-Dar nu e bine să rupi flori degeaba, că nu ţi-au făcut nici un rău, îi răspunse căprioara.
Ariciul plecă mai departe. La marginea lacului văzu un iepuraş care dormea. Ariciul începu să fluiere tare:
-Hei, nu vezi că dorm? strigă iepuraşul supărat.
-Puţin îmi pasă, zise ariciul şi plecă mai departe.
Zilele care urmară trecură la fel. Cu fiecare zi, ariciul se simţea tot mai singur pentru că nimeni nu mai voia să se joace cu el.
Intr-o seară, în timp ce se întorcea acasă, ariciul căzu într-o groapă. Zadarnic strigă după ajutor, pentru că nimeni nu veni.
Noapte bună!
Sursa : POVESTEA TERAPEUTICĂ de Maria Dorina Pasca
Aseara i-am citit povestea aceasta nepoțelului meu de 5 ani care a fost șocat că ariciul a fost lăsat in groapă de către celelalte animale. Poate un sfârșit cu ajutor primit și care a servit de învățătură de minte ar fi fost mai potrivit. 😊
Bună ziua, mulțumesc pentru feedbackul dvs.!🙏
Această povestioară este menită să declanșeze niște întrebări în mintea copilului. De aceea sfărșitul este unul puțin mai dur.
Puteți însă construi alături de nepoțelul dvs. un altfel de sfârșit pentru arici. Astfel va veți da seama cum vede el pedeapsa și recompensa.
Va aștept și cu alte păreri și sugestii!❤️