Zilele trecute mi-a atras atenția o postare de pe un grup de facebook destinat proaspetelor mămici. Una dintre ele postase un mesaj prin care iși exprima disprețul și chiar „ura” față de minoritățile sexuale.
Inițial am avut un sentiment de revoltă dar apoi m-am gandit că acest subiect este unul atât de complex și pune foarte multe probleme în abordarea lui, iar teama de a nu ne identifica cu cei minoritari ne face de multe ori să reacționăm agresiv și să fim lipsiți de toleranță.
Strict din punctul meu de vedere identitatea sexuală a unui individ, este determinată în principal, încă din copilărie de mediul familial si de cel social.
Rezolvarea armonioasă a complexului lui Oedip este esențială pentru dezvoltarea afectivă.
„Complexul lui Oedip” în psihanaliză provoacă la copil sentimente uneori contradictorii față de părintele „rival” (mama în cazul fetiței și tatăl în cazul băiatului): gelozie, ostilitate, dar și vinovăție și angoasă. Primele sentimente de dragoste se proiectează asupra tatălui, la fată și asupra mamei, la băiat. Simultan cu apariția acestor emoții afective, copilul va deveni conștient de sentimentele care există între părinți. El percepe că acest „tată” sau această „mamă”, pentru care face orice numai să-i atragă atenția, nu îi aparține. El se va identifica apoi cu părintele de același sex. Înțelegerea părinților, dragostea acordată copilului, înțelegerea față de manifestările complexului oedipian îi vor permite să-și găsească locul în sânul trilogiei familiei.
Sentimentele de dragoste recunoscute ca sentimente normale vor aduce copilului siguranță și îl vor ajuta să distingă imaginarul de realitate. Din contra, angoasa, jena și sentimentele negative ale adultului proiectate asupra producțiilor imaginare, ale copilului, îl vor face să simtă aceste emoții afective ca periculoase, rele și vor provoca vinovăția, refularea și inhibiția.
Tata nu este jignit că băiețelul lui fantasmează dispariția lui pentru a-i lua locul, situând fantasma la nivelul reveriei imaginare și nu a dorinței.
Mama răspunde declarațiilor de dragoste ale băiețelului ei reasigurându-l că aceste sentimente de dragoste sunt normale, că ea este mulțumită că el o iubește, că toți băieții își iubesc mamele dar nici unul nu se căsătorește cu ea în realitate, numai de formă, la joacă.
Jena adulților, interdicțiile sau amenințările vor întări angoasa, curiozitatea, vinovăția copilului, plasând sexualitatea infantilă la nivelul propriei lor sexualități de adult.
Comportamentul părinților, experiențele de viață și jocurile, precum și povestirile permit copilului să devină conștient că este o persoană unică, diferită, sexuată și demnă de respect.
Lăsați copiilor ocazia de a exterioriza complexitatea afectivității lor prin reverii ale comportamentelor, mai ales prin jocurile simbolice. Lăsați-i să-și exprime interesul pentru poveștile și jocurile în care copilul se proiectează identificându-se cu personajele feminine sau masculine.
O relație armonioasă unde fiecare dintre parteneri își cunoaște rolul și asigură un echilibru între masculin și feminin, cu siguranță va oferi copilului o identitate sexuală clară și sănătoasă.
Ceea ce vreau să spun este că ar trebui ne gândim de două ori înainte să etichetăm, să judecăm sau să discriminăm o persoană cu o altfel de orientare sexuală decât a noastră, și să fim mai atenți la ce valori transmitem copiilor și cum le putem oferi acestora tot ceea ce au nevoie pentru a fi echilibrați și dezvoltați afectiv.

 

Sursa: (Psiho) MOTRICITATEA – Sprijin, prevenție și compensare – Frederique Wauters-Krings

Share: