Cum job-ul mi-a devenit pasiune.

Aveam aproare 19 ani, multe întrebări despre ce ar trebui să fac cu viața mea, multe frici și la fel de multe lucruri pe care urma să le învăț. Eram venită de curând în București și proaspăt admisă la facultate, vreau să cred că facultatea m-a ales pe mine, pentru că eu mă pregătisem un an întreg să dau admitere la Academia de Poliție, nu s-a întamplat asta, și așa am ajuns să învăț despre grupurile vulnerabile și să termin 3 ani de Asistență Socială și încă 2 de Master în același domeniu.

Pasiunea pentru educația timpurie a apărut la scurt timp de la venirea mea în București, mai exact în momentul în care mi-am găsit primul job. E ca prima dragoste, nu se uită niciodată!

Job-ul de care vă spun a fost acela de pedagog intr-o creșă de stat. Cred că am fost cu adevarat norocoasă să învat de la oameni care au văzut meseria de pedagog sau îngrijotor ca pe o plăcere, care veneau în fiecare dimineata la lucru cu mult drag, cu încredere și cu responsabilitatea că si datorită lor micuții din centru vor porni cu o bază sănătoasă, în viață.

Oamenii acestia m-au învatat de la cum se pune un scutec până la cum să mă comport și ce cuvinte să folosesc în preajma copiilor pentru a le crea un mediu ideal.

A fost interesant să văd cum toată experiența asta m-a direcționat spre ce fac astăzi, și anume, coordonarea unei echipe de 10 doamne minunate, cărora sper să le fiu sprijin și inspirație în munca pe care ele o fac zilnic în cadrul Centrului de îngrijire și educație timpurie „Zebra Zou”.

Sunt atât de multe satisfacții intr-o astfel de meserie, mai multe ca în oricare alta, aș spune, subiectiv desigur. Dar e un mediu în care reziști doar dacă o faci din pasiune, un loc de muncă care te solicită din toate punctele de vedere. Creativitatea, adaptabilitatea, perseverența și autocontrolul sunt câteva dintre caracteristicile fără de care nu poți lucra în acest domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *