Bucuria

Ursul-Moş Martin

Într-un orăşel de munte, pe o străduţă liniştită, locuia un vestit croitor. Toate animalele pădurii îşi comandau hainele la atelierul său.


Aşa s-a întâmplat că, într-o zi apăru în uşa atelierului, ursul. Era tare supărat. Nu se putea prezenta la serbarea pădurii, pentru că, n-avea haine.
Meşterul croitor îl privi pe deasupra ochelarilor. Oare ce haine să-i facă? Din blană? Cât de călduroase să fie? Dar, mai ales, să nu semene cu a altuia din pădure. Să fie verzi? Nu se poate! Nu l-ar vedea nimeni prin poiană. Să aibă pene? Ce-ar zice păsările? Greu de făcut!
Tocmai atunci apăru pe uşă, Riţa-Veveriţa:
-Ce faci meştere? întrebă ea spărgând o nucă. Supărat?
-Păi uite. Mă aşteaptă ursul pădurii şi nu ştiu ce haină să-i cos pentru serbare. Doar o clipă făcu Riţa-Veveriţa ochii roată. Parcă ar fi căutat ceva. Luă apoi foarfecele meşterului croitor şi ieşi grabnic cu ele pe uşă.
Meşterul privi mirat în urma ei. Oare unde se dusese? Şi-i luase şi foarfecele! Se uită la ceas. Cucul se pregătea să cânte, dar mai repede auzi clopoţelul de la uşă.
Intrând, Riţa-Veveriţa răsturnă pe masa meşterului, tot ce ţinea-n lăbuţe şi zise:
-Să-i croieşti haină de blană moşului. Culoare să-i dai după coaja de nucă, frunza toamnei, petecul de scoarţă de copac şi-un smoc de păr din coada mea. Şi-o semăna cu noi care-l vom ocroti şi…
Luându-şi coada la spinare, Riţa-Veveriţa fugi repede la serbarea pădurii.
Meşterul se apucă grabnic de lucru. Haina de blană o coloră cu ron-maron, iar la serbarea pădurii, ursul se dovedi cel mai frumos. Nimeni nu era ca el, ci doar dintr-un colţ se auzi un ronţăit. Cine?
Riţa-Veveriţa îi zâmbea prieteneşte. Oare cine era frumosul-frumos? Nimeni altul decât ursul Moş-Martin. Păi nu?

Noapte bună!

Sursa : POVESTEA TERAPEUTICĂ de Maria Dorina Pasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *