”Odată, în curtea unei ferme, a ieșit dintr-un ou de rață un boboc cu totul deosebit. Când îți imaginezi un boboc, te gândești la ceva mic, fragil, gingaș. Dar bobocul nostru se născuse uriaș, pur și simplu era supradimensionat, cu mult mai mare decât bobocii de vârsta lui. Avea ciocul lat, un gât lung și aripile mari. Nu era deloc mic și delicat. Se mișca greoi de colo colo, măcăind tare. Cel mai neplăcut lucru era că nu-și cunoștea părinții. Apăruse dintr-un ou pus la clocitoarea electrică. De fapt, bobocul abia ieșit din ou era încă mic, pentru că avea puf galben peste tot și nici o pană nu-i crescuse încă. Din cauza asta, noaptea îi era tare frig. Ziua nu avea pe nimeni să-i ia apărarea. Ceilalți îl ciocăneau în cap și îl alungau de la farfuria cu mâncare. Puii de prin curte râdeau de el, îi găseau tot felul de porecle, pentru că li se părea cu totul diferit de alți boboci.
A trecut un timp și bobocul uriaș a văzut că nu-și găsește prieteni, că nu găsește pe nimeni să-l iubească. Se simțea foarte trist și singur. Îl durea sufletul de singurătate. Era așa de amărât încât s-a hotărât să facă tot ce poate, doar-doar să-l admire și pe el cineva. La început, ca să-i distreze pe ceilalți, făcea anume pe caraghiosul și se strâmba în fel și chip. Dar, din păcate, nimeni nu râdea de glumele lui. Mai degrabă râdeau de el sau îl batjocoreau. Atunci, s-a enervat și a început să se poarte rău cu toți și să-i ciupească. Ei țipau și plângeau. Ca urmare, toți s-au supărat pe bobocul uriaș și l-au pedepsit sever. Pentru că nu avea cu cine să vorbească despre necazurile sale, a strâns în suflet multă durere, multă ură, cu fiecare pedeapsă pe care o primea și pe care o considera nedreaptă.
Bobocul uriaș a decis că trebuie să facă ceva ca să se răzbune. Într-o zi, pe ascuns, când nu l-a văzut nimeni, a călcat în picioare și a spart toate ouăle de găină din cuibar. Cojile le-a împrăștiat peste tot. A făcut o pagubă serioasă, un dezastru. El, în schimb, considera că fapta lui era îndreptățită și nu i-a păsat deloc că a necăjit-o foarte tare pe găina cloșcă. Credea că venise timpul să se simtă și el satisfăcut.
Într-o zi, văzând prin curte un pui de bibilică mic și neajutorat, s-a gândit că și-a găsit un prieten. A încercat să se joace cu el, dar puiul s-a împotrivit, n-a vrut să facă ce-i spunea bobocul uriaș. A început să plângă și a fugit. Bobocul uriaș a rămas din nou singur. Bietul de el, nimeni nu pricepea că el căuta, ca toți ceilalți, doar un pic de bunătate și de prietenie.
Totuși, a venit și ziua când i s-a întâmplat și lui ceva extraordinar de minunat. Curcanul, înțeleptul curții, s-a oprit și a discutat cu el.
– Observ că tu cauți cu orice preț să te împrietenești cu cineva. Dar să știi că nu trebuie să forțezi lucrurile. Mai întâi, trebuie să-ți deschizi ochii inimii, să pui preț pe tot ce ai tu mai bun în suflet și apoi să dăruiești binele din tine cuiva care are nevoie. Acela va fi prietenul tău.
Curcanul cel bun și înțelept l-a atins cu aripa lui în semn de apreciere. Bobocul uriaș era foarte emoționat.
– Să-ți deschizi inima ta, tot ce ai bun în tine. Acolo este comoara ta, l-a sfătuit el.
În acea clipă chiar, bobocul uriaș și-a dat seama că toate răzbunările lui nu folosiseră la nimic. Nu avuseseră nici un rost. Îi necăjise degeaba pe toți din jur. Mai întâi, s-a gândit la faptele lui și i-a părut rău. Apoi, s-a gândit la vorbele curcanului și a tras concluzia că ar fi minunat să-și ceară scuze pentru necazurile pe care le-a adus. În zilele care au urmat, vietățile din curte, cu care a început să vorbească respectuos, au observat că bobocul cel uriaș s-a schimbat. În locul pufului auriu îi creșteau pene foarte frumoase, de rățoi adevărat. Numai că era un rățoi supradimensionat. Chiar dacă era uriaș, cu timpul toți au vrut neapărat să se împrietenească cu el. Iar bobocul era în sfârșit cu adevărat fericit.
Sursa: Sempronia Filipoi – ”Basme terapeutice pentru copii, adolescenți și părinți”.
Lasa un comentariu