Acceptarea

Frunza de nisip

Lucia e buna mea prietenă. O ştiu de când aduna castane toamna şi-mi aducea frunze de nisip. De unde?

-Nu-ţi spun! şi mă prinse de mâini.
Mă uitam la ochii ei ca albăstrelele şi mă-ntrebam de ce mă pedepseşte oare? Şi-am început:
-Dar dacă…
-Chiar vrei să ştii? şi Lucia mă-nconjură sărind de trei ori într-un picior. Ei, bine, atunci ascultă: „ Într-o seară n-am vrut să adorm fără poveste. Şi-atunci, Buna-bună s-a aşezat pe marginea patului şi-a început să-mi spună că, odată, tare demult, era un copac bătrân. Atât de bătrân, ce-ncepuse să se facă de piatră. Crengile-i semănau cu drumurile, iar florile erau de stâncă. Treceau peste ele şi vânturile şi ploile, dar nimic nu-l făcea să zâmbească. Oare pietrele nu râd niciodată?
Şi-atunci, soarele se sfătui cu luna să-l lase mai mult pe cer. Poate aşa, de atâta lumină, copacul va începe să se facă iar tânăr. Şi nu ştiu cum se întâmplă, dar o frunză prinse drag de …soare. Şi începu să se facă tot mai mică şi mai mică, să se împartă şi despartă.
-Până când? murmurai eu. -Aşa, se pomeni iar Lucia privindu-mă, până când începu să se facă din piatră … nisip. Se desprinse uşor şi porni spre soare. Atunci, copacul se smulse din pietrele lui şi vru s-o prindă. Dar ea, se lăsă dusă de lumină şi se prefăcu în boabă aurie.
-Şi copacul?
-Copacul! De supărare, se spune că începu să fie iar tânăr şi cu flori. Vezi, doar umbra frunzei de nisip mi-a mai rămas în palmă. Aşa a făcut şi Buna-bună. Mi-a arătat palma ei. Numai eu ştiam urma”.
Şi Lucia-mi lăsă urma frunzei de nisip în palmă. Doar, numai noi ştiam, adică noi şi …frunza de nisip.

Noapte bună!

Sursa : POVESTEA TERAPEUTICĂ de Maria Dorina Pasca